Câteva sugestii pentru părinți

Cercetările recente au arătat că încă din viața intrauterină se poate începe educația copilului. Fătul poate comunica cu parinții, în mod deosebit cu mama, încă din placentă. Acesta aude vocea mamei pe care o va recunoaște din primul moment, îi simte stările emoționale. Chiar și pe tată il poate auzi dacă acesta se apropie suficient de pântecele mamei. Părinții, în mod deosebit mama, îi poate citi povești, poate asculta muzică de calitate și în funcție de stările sale emoționale, muzica pe care copilul o va recunoaște mai târziu după naștere.

Această perioadă minunată petrecută neîntrerupt cu mama poate fi continuată cu succes de o educație timpurie. Copilul până la vârsta de șase ani a fost comparat de Maria Montessori cu un burete absorbant. Invață cu o rapiditate uimitoare, nemaîntâlnită în nici a altă perioadă a vieții. De aceea, pentru copil este foarte important să fie stimulat. La această vârstă a preșcolarității părinții sunt cei care au influența cea mai mare asupra dezvoltării copilului.

Din prima lună de după naștere părinții îi pot vorbi cu pe un ton calm și cald, cât mai mult, explicându-i la fiecare pas ce se întâmplă cu el. Ii pot fi arătate diverse obiecte, jucării care să fie numite de către părinți.

Cărțile sunt foarte importante pentru dezvoltarea limbajului, și un copil obișnuit de timpuriu să le manipuleze, să se uite la imagini și să asculte la ce citețte părintele este mai mult atras de acestea și în viitor.

Pentru bebeluși există acum cărți din plastic care pot fi udate, spălate, ronțăite. Apoi, în jurul vârstei de patru luni copilului îi pot fi introduse deja cărțile cartonate cu o singură imagine a unui obiect pe pagină. Părintele trebuie să arate cu degetul imaginea în timp ce o numește. Există și cărți cu diferite texturi pe care le poate explora copilul și simți tactil, învățând astfel în timp și despre texturi și adjective, comparații între diverse texturi. Un copil care încă nu a  ajuns să verbalizeze nu înseamnă ca nu trebuie stimulat verbal. El acumulează noțiuni chiar dacă noi încă nu ne dăm seama pentru ca nu le verbalizează, însă învățarea limbajului se realizează în timp.

In jurul vârstei de 10 luni copilul deja poate să înceapă să imite animalele, folosind onomatopeele foarte importante în exersarea fonetică. Părintele poate exersa cu el pe cărți sau pe animale din plastic denumirea lor și imitarea lor.

Este bine ca până la vârsta de un an copilul deja să posede o serie de jucării si să fie învățat să aibă câteva momente, la început mai scurte, dar repetate peste zi, în care să se joace cu ele. Astfel, copilul trebuie să se joace cu sortatorul cu diverse forme geometrice și diverse culori, pe care să le poată manipula atât pentru învățarea conceptelor, cât și pentru dezvoltarea motricității și a coordonării mână-ochi; păharuțele de stivuit trebuie, de asemenea, să se regăsească printre jucăriile copilului; jucării cu sunete și lumini de calitate care să dezvolte abilitățile vizuale, ascultarea dar și cauza-efect. Instrumentele muzicale precum maraca, xilofonul, fluierul, tamburina, toba, shakerele, clopoțeii, care îi dezvoltă ritmul și discriminarea auditivă. Deosebit de importantă este și muzica în viața copilului mic care își dezvoltă auzul, bucuria de a cânta (cu ajutorul cântecelor copilul învață mult mai ușor conceptele) și este încă un mod plăcut de petrecere a zilei.

De la un an de când poate să meargă singur în picioare copilului i se pot da creioane cerate pentru a desena și astfel învăța prin desenul alături de adult concepte, și de asemenea, poate picta cu degetele, activități foarte utile pentru dezvoltarea atenției, concentrării și a motricității fine.

In timp și chiar de la vârste foarte fragede copilul trebuie să poată să participe la activitățile cotidiene, momente foarte importante de învățare. Copilul poate ajuta la asamblarea salatei, poate pune sare pe mâncare, desigur ajutat, poate aranja legumele și alte produse în frigider sau în cămară, prilej pentru părinte de a-i dezvolta limbajul prin numirea produselor, prin explicarea la fiecare pas a ceea ce face el.

Copilul se poate juca constructiv în cadă cu apă. Parintele îi poate oferi păhăruțe în care să toarne copilul apa pentru a-și dezvolta coordonarea mână-ochi și pentru a-l ajuta să fie autonom.

Joaca cu plastilina este de asemenea o modalitate prin care copilul își dezvoltă limbajul, dar și atentia, concentrarea, motricitatea fină și imaginația.

Părintele îl poate învăța mai întâi să coopereze la îmbrăcat și apoi cum să o facă singur, cum să își așeze hăinuțele în dulap și cum să își țină lucrușoarele în ordine în cameră. Toate aceastea pot fi realizate sub formă de joc și pot dezvolta vocabularul copilului.

Copilul învață să se joace prin joaca cu părintele, care astfel poate transforma orice situație de joc într-o situație de învățare.

Prin discuțiile copilului cu părintele acesta învață să dialogheze, să-și aștepte rândul și să dea un răspuns.

Copilul are nevoie de părinte pentru a învăța limbajul, este eronată concepția că limbajul este învățat pur și simplu de către copil. Este adevarat că el se naște cu predispoziția de a învăța limbajul însă are nevoie de stimulare și de cât mai multe ocazii de a folosi limbajul.

Copilul trebuie obișnuit să se joace, deoarece în preșcolaritate jocul este modalitatea prin care acesta învață. Părintele trebuie să privească cu seriozitate joaca copiilor și modul în care sunt implicați în această activitate.

Se întâmplă uneori ca părinții să le vorbească prea elevat copiilor, în fraze mult prea lungi și complicate, iar aceștia să nu înțeleagă. Când încep să verbalizeze este bine ca părinții să reformuleze corect și complet ceea ce copilul a dorit să spună și să aibă o atitudine pozitivă. In timp va adauga la cele spuse de copil și alte informații. Copilul care nu vorbește corect trebuie corectat însă, doar prin modalitatea mai sus amintită, nu-i vom atrage copilului atenția asupra greșelilor făcute, doar vom reformula noi corect.

Nu este bine ca un copil să aibă totul la îndemână, părintele trebuie să-l solicite să verbalizeze ce dorește și o poate realiza facând pe cel care nu înțelege ce dorește copilul denumind mai întâi obiectele din jurul obiectului dorit, arătându-le în același timp, iar în final, dacă copilul nu a reușit să exprime ce dorea, părintele îi poate oferi obiectul, denumindu-l și cerând copilului să-l denumeasca și el mai apoi.

In preșcolaritate copilului îi pot fi citite deja povești. Adeseori copilul se atașează de o poveste pe care o dorește tot timpul. După mai multe lecturări, părintele poate să-l solicite pe copil să completeze anumite fraze sau îl poate ruga să “citească el povestea”.

Copiilor le place să deseneze. Acesta este un alt prilej pentru dezvoltarea limbajului deoarece în același timp copilul este dornic să explice ce a desenat. In baza desenului părintele, împreună cu copilul, poate crea a poveste. Jucăriile de pluș și cele din plastic, precum și costumele pot fi de ajutor pentru crearea jocurilor de rol prin care copiii își pot exersa vocabularul, îți dezvoltă imaginația, exprimă trăiri și își îmbogățesc vocabularul.

Părintele trebuie să se lase ghidat de copil în joc, să fie un partener care să nu se impună, însă este bine ca în calitate de partener să-l solicite să respecte regulile jocului, la fel cum ar face un alt copil.